DISPOZIŢIA NR.15/2022 privind desemnarea unei persoane din aparatul de specialitate al primarului comunei Batrana responsabila pentru urmărirea şi îndeplinirea obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor prevăzute de legislaţia în vigoare

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
PRIMAR

DISPOZIŢIA NR.15/2022
privind desemnarea unei persoane din aparatul de specialitate al primarului comunei Batrana responsabila pentru urmărirea şi îndeplinirea obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor prevăzute de legislaţia în vigoare

Primarul Comunei Batrana , judeţul Hunedoara,
Având în vedere referatul cu nr. 71/05.07.2022 emis de secretarul general al comunei din care rezulta necesitatea desemnarii unei persoane din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Batrana responsabila pentru urmărirea şi îndeplinirea obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor prevăzute de legislaţia în vigoare
Tinand cont de Raportul de inspectie cu nr.643/05.07.2022 intocmit de catre Comisariatul Judetean Hunedoara al Garzii de Mediu prin care se solicita desemnarea unei persoane responsabila pentru urmarirea si indeplinirea obligatiilor legale privind gestionarea deseurilor prevazute de legislatia in vigoare .
Avand in vedere prevederile art.60 alin 1 lit f din OUG 92/2021 privind regimul deseurilor , cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 155 alin(1) lit.d și alin.5 lit.e, art. 196 alin.(1) lit. b, art. 197 alin. (4) și (5), art. 199 alin.(1) și alin.(2) precum si art.243 alin (1) lit a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

DISPUNE:

Art.1.- Se desemnează domnul Pascotesc Ciprian Sergiu, având functia de viceprimar in aparatul de specialitate al primarului, ca persoana responsabila pentru urmărirea şi îndeplinirea obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor prevăzute de legislaţia în vigoare la nivelul Primăriei Comunei Batrana
Art.2.- Prezenta dispoziţie poate fi contestată la instanta de contencios-administrativ în condiţiile Legii contenciosului adminstrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.3.- Prezenta dispoziţie se comunică: Institutiei Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului comunei Batrana ,domnului Pascotesc Ciprian Sergiu și se aduce la cunostiinta publica prin afisare la sediul primariei si pe site-ul institutiei.

Batrana la 06 iulie 2022
Primar,
Herciu Radu

Contrasemneaza ,
Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina

DISPOZIŢIA NR.14/2022 privind desemnarea unei persoane din aparatul de specialitate al primarului comunei Batrana responsabila cu protecția mediului

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
PRIMAR

DISPOZIŢIA NR.14/2022
privind desemnarea unei persoane din aparatul de specialitate al primarului comunei Batrana responsabila cu protecția mediului

Primarul Comunei Batrana , judeţul Hunedoara,
Având în vedere referatul nr. 70/05.07.2022 privind desemnarea unei persoane din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Batrana responsabila cu protecția mediului, intocmit de catre secretarul general al comunei.
Tinand cont de Raportul de inspectie intocmit de catre Comisariatul Judetean Hunedoara al Garzii de Mediu prin care se solicita desemnarea unei persoane responsabila cu protectia mediului.
Avand in vedere prevederile OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art. 155 alin(1) lit.d și alin.5 lit.e, art. 196 alin.(1) lit. b, art. 197 alin. (4) și (5), art. 199 alin.(1) și alin.(2) precum si art.243 alin (1) lit a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

DISPUNE:

Art.1.- Se desemnează domnul Pascotesc Ciprian Sergiu, având functia de viceprimar in aparatul de specialitate al primarului, ca persoana responsabila cu protectia mediului la nivelul Primăriei Comunei Batrana
Art.2.- Prezenta dispoziţie poate fi contestată la instanta de contencios-administrativ în condiţiile Legii contenciosului adminstrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.3.- Prezenta dispoziţie se comunică: Institutiei Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului comunei Batrana ,domnului Pascotesc Ciprian Sergiu și se aduce la cunostiinta publica prin afisare la sediul primariei si pe site-ul institutiei.

Batrana la 06 iulie 2022
Primar,
Herciu Radu

Contrasemneaza ,
Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina

DISPOZITIA nr.13/2022 privind numirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari”

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
PRIMAR

DISPOZITIA nr.13/2022
privind numirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari”

Primarul comunei Batrana ,judetul Hunedoara;
Avand in vedere referatul intocmit de catre secretarul general al comunei inregistrat sub numarul 69/28.06.2022 privind necesitatea numirii comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari”
In conformitate cu prevederile CAP II ale HG 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind receptia lucrarilor,cu modificarile si completarile ulterioare.
Tinand cont de prevederile Legii nr.98/2016 privind achizitiile publice si de ale HG nr.395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr.98/2016,privind achizitiile publice.
In temeiul prevederilor art. 155 alin. 1 lit a si alin 2 lit c, art.196 alin 1 lit b,art. Alin 4 si alin 5 ,art.199 alin 1 si alin 2 precum si art.243 alin 1 lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrative,cu modificarile si completarile ulterioare;

DISPUNE:

Art.1. Se numeste comisia de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari” in urmatoarea componenta:

Presedinte : Pascotesc Ciprian Sergiu , viceprimar;
Membrii : Barb Camelia Cosmina, secretar general al comunei;
Costa Gheorghe,casier;
Paveloni Gheorghe, consilier local;
Dobra Marius Florin,referent
Art.2. Comisia nominalizata la art.1 va respecta prevederile legale stabilite prin HG 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind receptia lucrarilor,cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.3.Prezenta dispozitie poate fi atacata la instanta,in conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004,cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.4. Prezenta dispozitie se comunica :Primarului comunei Batrana,Institutiei Prefectului Judetul Hunedoara si persoanelor nominalizate la art.1 sub semnatura de primire si se aduce la cunostiinta publica prin afisare la sediul primariei.

Batrana la 06 iulie 2022
Primar,
Herciu Radu

Contrasemneaza ,
Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina

H O T A R A R E A Nr. 28/2022 privind acordarea titlului de-“ Cetatean de onoare al comunei Batrana”, judetul Hunedoara, domnului Nistor Laurentiu

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
CONSILIUL LOCAL

H O T A R A R E A Nr. 28/2022
privind acordarea titlului de-“ Cetatean de onoare al comunei Batrana”,judetul Hunedoara, domnului Nistor Laurentiu

Consiliul Local al comunei BATRANA ,Judeţul Hunedoara
Analizand referatul de aprobare a primarului comunei Bătrana cu nr.66/24.06.2022 prin care se propune acordarea titlului de-“ Cetatean de onoare al comunei Batrana”,judetul Hunedoara, domnului Nistor Laurentiu.
Avand in vedere proiectul de hotarare cu nr.28/24.06.2022 privind acordarea titlului de-“ Cetatean de onoare al comunei Batrana”,judetul Hunedoara, domnului Nistor Laurentiu,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu.
Tinand cont de raportul de specialitate cu nr.67/24.06.2022 intocmit de catre secretarul general al comunei precum si de avizul favorabil cu nr.30/27.06.2022 al comisiei de specialitate Juridica din cadrul consiliului local.
In conformitate cu prevederile OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, Statutul comunei Batrana,aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr.17/2011 precum si Regulamentul privind conferirea titlului de –„ Cetatean de onoare al comunei Batrana” si a altor distinctii personalitatilor cu merite deosebite aprobat prin Hotararea Consiliului Local nr.18/2011 prin care au fost stabilite categoriile de personalitati indreptatite sa primeasca titlul de cetatean de onoare,procedura acordarii si inmanarii precum si posibilitatea retragerii titlului de cetatean de onoare.
In temeiul art.129 alin 1 si alin.13, art. 139 alin.1 , art.196 alin.1 lit.”a” ,art.197 alin 4 si 5 ,art.199 alin 1 si 2 precum si art.243 alin 1 lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ,cu modificarile si completarile ulterioare

H O T A R A S T E :

Art.1.-Acorda titlul de „CETATEAN DE ONOARE AL COMUNEI BATRANA”,judetul Hunedoara,domnului Nistor Laurentiu.
Art.2.-Titlul de” Cetatean de onoare al comunei Batrana”,judetul Hunedoara ii confera domnului Nistor Laurentiu toate drepturile prevazute in Statutul comunei Batrana si in Regulamentul pentru acordarea titlului de „Cetatean de onoare al comunei Batrana”,judetul Hunedoara,conform HCL nr.18/2011
Art.3 Prezenta hotarare poate fi atacata la instanta in conditiile Legii contenciosului administrativ nr.544/2004
Art.4.-Prezenta hotărâre se comunică Instituţiei Prefectului judeţul Hunedoara , primarului comunei Bătrana, persoanei nominalizate la art.1 şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul primariei.
Bătrana la 27 iunie 2022

PRESEDINTE DE SEDINTA,
CONTRASEMNEAZA,
Pascotesc Viorel

Secretar general al comunei
Barb Camelia Cosmina


Nr. de consilieri prezenti – din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit ee)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:
Voturi impotriva:
Abtineri:

HOTĂRÂREA Nr. 27/ 2022 Privind aprobarea participării Comunei Batrana, județul Hunedoara, la „Programul Național de Redresare și Reziliență

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA Nr. 27/ 2022
Privind aprobarea participării Comunei Batrana, județul Hunedoara, la „Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare, la nivel local/metropolitan”, a Proiectului cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara” și a cheltuielilor pentru implementarea acestuia

Consiliul local al comunei Batrana, judeţul Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară de indata din data de 27 iunie 2022.
Analizând referatul de aprobare nr.64/24.06.2022 întocmit de către Primarul comunei Batrana, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea participării Comunei Batrana, județul Hunedoara, la „Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare, la nivel local/metropolitan”, a Proiectului cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara” și a cheltuielilor pentru implementarea acestuia;
Avand in vedere proiectul de hotarare cu nr.27/24.06.2022 privind aprobarea participării Comunei Batrana, județul Hunedoara, la „Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare, la nivel local/metropolitan”, a Proiectului cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara” și a cheltuielilor pentru implementarea acestuia,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu.
Tinand cont de raportul de specialitate cu nr.65/24.06.2022 al compartimentului financiar contabil precum si de avizul favorabil cu nr.29/27.06.2022 al comisiei de specialitate Buget din cadrul consiliului local.
Ținând cont că au fost respectate prevederile art.7 al Legii nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică ,republicata ;
În conformitate cu prevederile:
Punctului I, subpunct I.1.4 din Anexele la Ghidului Specific – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, secțiunea ”Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivel local/metropolitan”, aprobat prin Ordinul M.D.L.P.A. nr.999/2022
Art.10 alin.(3) și alin.(7-8), Anexe 6 și 7 din Hotărârea Guvernului României nr.907/2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul – cadru al documentaţiilor tehnico – economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice cu modificările şi completările ulterioare;
Art. prevederile art. 44 alin.(4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
Art.3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul art.129 alin (2) lit.b), alin.(4) lit.d) ,art.139 alin (3) lit e), art.196 alin.1 lit.”a” ,art.198 alin 1 si alin 2 precum si art.243 alin 1 lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ,cu modificarile si completarile ulterioare

HOTĂRĂȘTE:

Art.1. Se aprobă participarea Comunei Batrana, județul Hunedoara, la „Programul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul local – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare, la nivel local/metropolitan” în cadrul Proiectului cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara”
Art.2. Se aprobă Proiectul cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara” în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 – Fondul local.
Art.3. Se aprobă cheltuielile aferente Proiectului ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara”, prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4.Se aproba sustinerea din bugetul local a cheltuielilor neeligibile care asigura implementarea proiectului ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara”
Art.5. Se aprobă NOTA DE FUNDAMENTARE –Model F din ghidul de finantare „Programul Național de Redresare și Reziliență Componenta C10 – Fondul local – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare, la nivel local/metropolitan”.
Art.6. Împuternicește pe domnul Herciu Radu , primarul comunei Batrana, să reprezinte comuna în vederea finanțării și derulării proiectului prevăzut la Art.1, ca reprezentant legal al U.A.T. – Comuna Batrana.
Art.7. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Batrana, prin compartimentele de specialitate.
Art.8. Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurilor și termenelor prevăzute de Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.9. Prezenta hotărâre se comunică:Instituţiei Prefectului-judeţul Hunedoara, Primarului comunei Batrana, Compartimentului Financiar – Contabil,instituţiilor şi persoanelor interesate, la solicitarea acestora si se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul și pe pagina de internet a primăriei.

Batrana la 27 iunie 2022

Președinte de ședință
Contrasemnează
Pascotesc Viorel

Secretar general al comunei
Barb Camelia Cosmina


Nr. de consilieri prezenti: 7 din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit cc)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:7
Voturi impotriva:0
Abtineri:0

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
CONSILIUL LOCAL

HOTARÂREA Nr. 26 /2022
privind aprobarea cheltuielilor ce se efectuează din bugetul local pentru organizarea activităţii culturale ” Nedee padureneasca in comuna Batrana”, din 24 iulie 2022

Având în vedere referatul de aprobare cu nr.60 din 06.06. 2022 al primarului comunei Batrana,dl Herciu Radu, cu privire la aprobarea cheltuielilor ce se efectuează din bugetul local pentru organizarea activităţii culturale” Nedee padureneasca in comuna Batrana”din 24 iulie 2022;
Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.26/06.06.2022 privind aprobarea cheltuielilor ce se efectuează din bugetul local pentru organizarea activităţii culturale ” Nedee padureneasca in comuna Batrana”, din 24 iulie 2022,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu.
Avand in vedere raportul de specialitate cu nr.62/10.06.2022 al compartimentului financiar contabil precum si avizul favorabil cu nr.28/20.06.2022 al comisiei de specialitate Buget din cadrul consiliului local.
Tinand cont de prevederile art.20 alin.1.lit.”h” din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
In conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,republicată cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin.(2), lit.”d”coroborat cu alin.(7),lit.”d”, alin.(14) ,art. 139 alin.(1) , art.196 alin.(1) lit.”a”, art.197 alin (4) si (5),art.198 alin (1) si (2) si art.243 alin (1) lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ ,cu modificările şi completările ulterioare;

H O T A R A S T E :
Art.1.-Aproba activitatea culturala , Nedee padureneasca in comuna Batrana , ce se va desfăşura în data de 24 iulie 2022.
Art.2.-Aproba alocarea sumei de 20.000 lei prevăzută în bugetul local pentru sărbătorirea Nedeei padurenesti in comuna Batrana,la Cap.67.02. „Cultură Recreere şi Religie” alte servicii in domeniile culturii,recreerii si religiei ,la care se adaugă veniturile provenite din sponsorizări cu aceiaşi destinaţie.
Art.3. – Prezenta hotărâre poate fi contestata în termenul si condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Art.4.-Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului judeţul Hunedoara, Primarului, compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Batrana şi se afişează la sediul Consiliului local al comunei Batrana.

Batrana la 20 iunie 2022

PRESEDINTE DE SEDINTA,
CONTRASEMNEAZA,
Pascotesc Viorel

Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina


Nr. de consilieri prezenti 7 din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit ee)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:7
Voturi impotriva:0
Abtineri:0

HOTĂRÂREA Nr.25/2022 Privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. Comuna Batrana să aprobe în Adunarea Generală a ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,, SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA Nr.25/2022
Privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. Comuna Batrana să aprobe în Adunarea Generală a ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,, SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA modificarea Procedurii pentru facturarea utilizatorilor și a modului de facturare a cantităților transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – C.M.I.D BÂRCEA MARE

Consiliul Local al comunei Batrana întrunit în şedinţa ordinară din data de 20 iunie 2022
Analizând Referatul de aprobare nr.59/02.06.2022 al primarului comunei Batrana,dl Herciu Radu din care reiese necesitatea aprobarii proiectului de hotarare privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. Comuna Batrana să aprobe în Adunarea Generală a ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,, SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA modificarea Procedurii pentru facturarea utilizatorilor și a modului de facturare a cantităților transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – C.M.I.D BÂRCEA MARE
Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.25/02.06.2022 privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. Comuna Batrana să aprobe în Adunarea Generală a ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,, SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA modificarea Procedurii pentru facturarea utilizatorilor și a modului de facturare a cantităților transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – C.M.I.D BÂRCEA MARE,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu.
Avand in vedere :
-raportul de specialitate cu nr.61/10.06.2022 al secretarului general al comunei precum si avizul favorabil cu nr.27/20.06.2022 al comisiei de specialitate Juridica din cadrul consiliului local
– Adresa A.D.I. S.I.G.D. Județul Hunedoara nr.766/15.04.2022 prin care se comunică Nota de fundamentare nr. 728/12.04.2022 privind modificarea procedurii pentru facturare și proiectul procedurii de facturare modificată în vederea acordării unui mandat special reprezentantului U.A.T.Comuna Batrana să aprobe în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociației modificarea Procedurii pentru facturare a utilizatorilor și a modului de facturare a cantităților transportate la C.M.I.D.Bârcea Mare,
– Hotărârea Consiliului Local al comunei Batrana nr.30/2022 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prin adiționarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Barcea Mare nr. 1760/760/27.11.2018
– Hotărârea Adunării Generale a Asociaților implicați în zona de colectare 3 Barcea Mare,
-Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în zona de colecatre 3 Barcea Mare nr. 1760/760/27.11.2018
– Ordonanța de urgență nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare;
-Ordonanța de urgență nr. 74/2018, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 31 din 10.01.2019,
– Legea nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanței de urgență nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare,
– Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată , cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată , cu modificările şi completările ulterioare;
– Documentul de poziție privind modul de implementare a proiectului „Sistemintegrat de management al deșeurilor în județul Hunedoara” semnat de către membrii A.D.I.S.I.G.D. județul Hunedoara;
Statutul A.D.I.S.I.G.D. județul Hunedoara, în vigoare ;
Prevederile Hotărârii Guvernului nr.855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin 1 si alin 2 lit d,alin 7 lit s ,art.139 alin 1,art.196, alin.1, lit.a ,art.197 alin 4 si 5 ,art.198 alin 1 si 2 precum si art.243 alin 1 lit a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1Se mandatează domnul primar Herciu Radu ca în numele și pentru U.A.T. Comuna Batrana să aprobe în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor judetul Hunedoara,,modificarea procedurii pentru facturarea utilizatorilor și a modului de facturare a cantităților transportate la C.M.I.D. Bârcea Mare, procedură de facturare prevăzută în Anexa 1 ,parte integranta din prezenta hotărâre.
Art.2Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine primarului comunei Batrana.
Art.3.Prezenta hotarare poate fi atacata la instanta potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004,cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.4. – Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului-Judeţul Hunedoara,Primarului comunei Batrana si Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul consiliului local si pe site-ul institutiei www.primaria-batrina.ro la sectiunea Monitorul Oficial Local.

Batrana la 20 iunie 2022

PRESEDINTE DE SEDINTA,
CONTRASEMNEAZA,
Pascotesc Viorel

Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina


Nr. de consilieri prezenti: 7din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit cc)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:7
Voturi impotriva:0
Abtineri:0

HOTĂRÂREA Nr.24/2022 Pentru aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii având ca obiect: Lot 1 -„Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad” Lot 2 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg” Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru”

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
CONSILIUL LOCAL

HOTĂRÂREA Nr.24/2022
Pentru aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii având ca obiect:
Lot 1 -„Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad”
Lot 2 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg”
Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru”

Consiliul Local al comunei Batrana ,întrunit în şedinţa ordinară din data de 20 iunie 2022
Avand in vedere referatul de aprobare al primarului nr.54/18.05.2022 prin care se propune aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii având ca obiect: Lot 1 -„Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad”, Lot 2 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg”, Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru”
Avand in vedere proiectul de hotarare cu nr.24/18.05.2022 pentru aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii având ca obiect: Lot 1 -„Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad”, Lot 2 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg”, Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru”,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu.
Tiand cont de :
-raportul de specialitate cu nr.58/02.06.2022 al secretarului general al comunei precum si de avizul favorabil cu nr.26/20.06.2022 al comisiei de specialitate Juridica din cadrul consiliului local
– adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistem Integrat de Gestionare a Deseurilor județul Hunedoara,, având nr.987/18.05.2022, înregistrată la Primăria comunei Batrana sub nr.515/18.05.2022, prin care se solicită organizarea unei ședințe a Consiliului Local pentru aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii pentru Lotul 1, Lotul 2 și Lotul 3 pe durată determinată și a documentelor suport, mandatarea reprezentantului U.A.T Batrana să voteze în cadrul ședinței Adunării Generale a A.D.I. S.I.G.D. Hunedoara aprobarea Documentației de atribuire și a documentelor suport, mandatarea Asociației ca în numele și pe seama UAT-urilor membre să organizeze procedura de „negociere competitivă” și să încheie contractele de achiziție de servicii pentru Lotul 1, Lotul 2 și Lotul 3, mandatarea Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara, să semneze în numele și pentru U.A.T. Batrana contractele pentru fiecare lot;
– Nota de fundamentare a A.D.I. S.I.G.D. Hunedoara nr. 984/18.05.2022
– Ordonanța de urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;
-Ordonanța de urgență nr. 74/2018, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 31 din 10.01.2019, cu modificările și completările ulterioare;
– Documentul de poziție privind modul de implementare a proiectului „Sistemintegrat de management al deșeurilor în județulHunedoara” semnat de către membrii A.D.I.S.I.G.D. Hunedoara;
– Statutul A.D.I.S.I.G.D. Hunedoara;
– Prevederile Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată , cu modificările şi
completările ulterioare;
Prevederile Legii nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Prevederile Ordinului A.N.R.S.C. nr.109 din 9 iulie 2007privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specific serviciului de salubrizare a localităţilor;
Prevederile Ordinului A.N.R.S.C. nr.82 din 9 iulie 2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților;
Prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin 1 si alin 2 lit d,alin 7 lit s ,art.139 alin 1,art.196, alin.1, lit.a ,art.197 alin 4 si 5 ,art.198 alin 1 si 2 precum si art.243 alin 1 lit a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se aprobă Documentele suport din care fac parte Strategia de contractare și declarația privind persoanele ce dețin funcții de decizie în cadrul A.D.I. S.I.G.D.-Hunedoara.
Art.2. Se aprobă Documentația de atribuire care conține:
Instrucțiunile pentru ofertanți;
Documentul descriptiv;
Proiectul de contract conținând clauzele contractuale obligatorii;
Formularele și modelele de documente.
Art.3.Se mandatează domnul Herciu Radu,primar al U.A.T. Batrana să voteze în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor judetul Hunedoara, pentru aprobarea Documentelor suport și pentru aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de servicii pentru Lotul 1, Lotul 2 și Lotul 3.
Art.4. Se acordă mandat A.D.I. S.I.G.D. Hunedoara ca în numele și pe seama UAT-urilor membre să organizeze procedura de „negociere competitivă” și să încheie contractele de achiziție de servicii pentru Lotul 1, Lotul 2 și Lotul 3.
Art.5. Se acordă mandat Președintelui Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara, să semneze în numele și pentru U.A.T. Batrana , contractele pentru fiecare lot, după cum urmează:
Lot 1 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad”
Lot 2 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg”
Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru”
Art.6.Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine primarului comunei Batrana
Art.7.Prezenta hotarare poate fi atacata la instanta potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004,cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 8. – Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului-Judeţul Hunedoara,Primarului comunei Batrana si Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara
Batrana la 20 iunie 2022

PRESEDINTE DE SEDINTA,
CONTRASEMNEAZA,
Pascotesc Viorel
Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina


Nr. de consilieri prezenti: 7 din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit cc)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:7
Voturi impotriva:0
Abtineri:0

H O T A R A R E A Nr. 23/ 2022 privind aprobarea actualizarii Programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana ,judeţul Hunedoara pentru anul 2022

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
CONSILIUL LOCAL

H O T A R A R E A Nr. 23/ 2022
privind aprobarea actualizarii Programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana ,judeţul Hunedoara pentru anul 2022

Consiliul Local al comunei BATRANA ,Judeţul Hunedoara
Având în vedere referatul de aprobare a primarului comunei Bătrana cu nr.53/16.05.2022 prin care se propune aprobarea actualizarii programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana,judetul Hunedoara pentru anul 2022.
Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.23/16.05.2022 privind aprobarea actualizarii Programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana ,judeţul Hunedoara pentru anul 2022,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu.
Avand in vedere raportul de specialitate cu nr.57/30.05.2022 emis de compartimentul financiar contabil precum si avizul favorabil cu nr.25/20.06.2022 al comisiei de specialitate Buget din cadrul consiliului local.
In conformitate cu prevederile Legii nr.98/2016 privind achizitiile publice,ale art.3 alin 2 ,art.11 alin 4 ,art 12, si ale art. 13, din HGR nr 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica/ acordului-cadru din Legea nr. 98/2016, privind achizitiile publice, ale Ordinului ANAP nr 281/2016,cu modificarile si completarile ulterioare.
In temeiul art.129 alin.2.lit ”b” ,alin.4. lit. „e”, art. 139 alin.1, art.196 alin.1 lit.”a” ,art.198 alin 1 si alin 2 precum si art.243 alin 1 lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ,cu modificarile si completarile ulterioare

H O T A R A S T E :

Art.1.- Se aprobă actualizarea Programul anual de achiziţii publice al comunei Bătrana,judeţul Hunedoara pentru anul 2022, cu un nou obiectiv de investitii dupa cum urmeaza : Montat corp de iluminat cu panou fotovoltaic in satele Piatra ,Rachitaua si Fata Rosie,comuna Batrana prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotarare poate fi atacata la instanta in conditiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004,cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.3.-Prezenta hotărâre se comunică primarului comunei Bătrana,compartimentului financiar contabil,Instituţiei Prefectului judeţul Hunedoara şi se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul primariei si pe site-ul www.primaria-batrina.ro la sectiunea Monitorul Oficial Local.

Bătrana la 20 iunie 2022

PRESEDINTE DE SEDINTA,
CONTRASEMNEAZA,
Pascotesc Viorel
Secretar general al comunei
Barb Camelia Cosmina


Nr. de consilieri prezenti: 7 din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit cc)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:7
Voturi impotriva:0
Abtineri:0

REGISTRU Privind înregistrarea refuzurilor de a semna/ contrasemna/ aviza actele administrative

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2022/06/Registru-refuzuri.pdf” title=”Registru refuzuri”]