ALTE DOCUMENTE PUBLICE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Proiecte de dispoziţii ale autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Subiectul propus dezbaterii publice:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
DISPOZIȚIA Nr.17 /2021 privind desemnarea responsabililor cu riscurile la nivelul comunei Batrana
ROMÂNIA JUDEȚUL HUNEDOARA COMUNA BĂTRÂNA PRIMAR DISPOZIȚIA Nr.17 /2021 privind desemnarea responsabililor cu riscurile la nivelul comunei Batrana Primarul comunei Batrana,judetul Hunedoara, Avand in vedere referatul de specialitate cu nr.39/05.04.2021 din care rezulta necesitatea emiterii dispozitiei privind desemnarea responsabililor cu riscurile la nivelul comunei Batrana Ținând cont de particularitățile cadrului legal de organizare și de funcționare, precum și de standardele de control intern managerial, Având în vedere prevederile art. 5 din Ordinul Secretarului general al Guvernului nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, Iîn temeiul art. 155 alin. (1) lit. e) ,art. 196 alin. (1) lit. […]
H O T Ă R Â R E A Nr. 8 /2021 privind revocarea HCL nr.4/2021 privind reactualizarea unităţii locale de sprijin pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile ale animalelor si a zoonozelor la nivelul comunei Bătrana
ROMANIA JUDEŢUL HUNEDOARA COMUNA BĂTRÂNA CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A Nr. 8 /2021 privind revocarea HCL nr.4/2021 privind reactualizarea unităţii locale de sprijin pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile ale animalelor si a zoonozelor la nivelul comunei Bătrana Consiliul local al comunei BĂTRÂNA,Judeţul Hunedoara; Analizând referatul de aprobare cu nr.25/01.03.2021 prezentat de primarul comunei Bătrana din care rezulta necesitatea revocarii HCL nr.4/2021 privind reactualizarea unităţii locale de sprijin pentru prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile ale animalelor si a zoonozelor la nivelul comunei Bătrana. Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.8/01.03.2021 initiat de primarul […]
D I S P O Z I T I A Nr . 13/2021 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Bătrâna pentru data de 30 martie 2021 ora 11:00
R O M A N I A JUDETUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA PRIMAR D I S P O Z I T I A Nr . 13/2021 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Bătrâna pentru data de 30 martie 2021 ora 11:00 Primarul comunei Bătrana, Judeţul Hunedoara; Avand in vedere referatul cu nr.34/23.03.2021 emis de compartimentul financiar contabil-juridic din care rezulta necesitatea emiterii dispozitiei privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Bătrana pentru data de 30 martie 2021 ora 11 care va avea loc în sala de şedinte a Consiliului Local Bătrana ,cu participarea fizica […]
D I S P O Z I T I A Nr. 11 /2021
D I S P O Z I T I A Nr. 11 /2021 Privind reactualizarea Unitatii Locale de Sprijin pentru prevenirea si combaterea bolilor transmisibile ale animalelor si a zoonozelor la nivelul comunei Batrâna, judetul Hunedoara [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2021/03/DP-11-din-26-feb-2021-privind-reactualizarea-Unitatii-Locala-de-Sprijin.pdf” title=”DP 11 din 26 feb 2021 privind reactualizarea Unitatii Locala de Sprijin”]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
H O T A R A R E A Nr. 41 /2022 privind aprobarea Statutului Comunei Batrana, judetul Hunedoara
Citește mai multAnunț privind înscrierea în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate
ROMANIA JUDETUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA Anunț privind înscrierea în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate Conform Hotărârii de Guvern nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul , exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate, persoanele fizice și juridice, proprietari ai spațiilor conectate la un sistem individual adecvat de epurare au obligația de a se înscrie în Registrul de Evidență a Sistemelor Individuale Adecvate pentru Colectarea și Epurarea Apelor Uzate. ATENȚIE! Proprietarul spaţiilor conectate la sistemul individual adecvat de […]
HOTĂRÂREA Nr. 36/ 2022 Privind aprobarea NOTEI DE FUNDAMENTARE actualizată a Proiectului cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara”
R O M A N I A JUDETUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 36/ 2022 Privind aprobarea NOTEI DE FUNDAMENTARE actualizată a Proiectului cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara” Consiliul local al comunei Batrana, judeţul Hunedoara, întrunit în ședință ordinară din data de 29.09.2022. Având în vedere referatul de aprobare cu nr.89/29.09.2022 intocmit de catre primarul comunei Batrana din care rezulta necesitatea si oportunitatea adoptarii unei hotararii privind aprobarea NOTEI DE FUNDAMENTARE actualizată a Proiectului cu titlul ”Amenajare pistă pentru biciclete în comuna Batrana, județul Hunedoara” Tinand cont de proiectul de hotarare cu […]