ALTE DOCUMENTE PUBLICE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Proiecte de dispoziţii ale autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Subiectul propus dezbaterii publice:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HCL nr.32 din 2019 privind infiintarea Serviciului de iluminat public al comunei Batrana
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/HCL-nr.32-din-2019-privind-infiintarea-Serviciului-de-iluminat-public-al-comunei-Batrana.pdf” title=”HCL nr.32 din 2019 privind infiintarea Serviciului de iluminat public al comunei Batrana”]
HCL nr.35 din 2019 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2020
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/HCL-nr.35-din-2019-privind-stabilirea-impozitelor-si-taxelor-locale-pentru-anul-fiscal-2020.pdf” title=”HCL nr.35 din 2019 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2020″]
HCL nr 31 din 2019
HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al comunei Bătrâna, jud.Hunedoara, în anul 2019 [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2019/11/HCL-nr-31-din-2019-privind-aprobarea-valorificarii-masei-lemnoase-din-fondul-forestier-al-om-Batranajud.Hunedoarain-anul-2019-.pdf” title=”HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al om Batrana,jud.Hunedoara,in anul 2019″]
HCL nr 29 din 2019 privind aprobarea modificarii HCL nr 27 din 2018 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2019
HCL nr 29 din 2019 privind aprobarea modificarii HCL nr 27 din 2018 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2019 [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2019/11/HCL-nr-29-din-2019-privind-aprobarea-modificarii-HCL-nr-27-din-2018-privind-stabilirea-impozitelor-si-taxelor-locale-pentru-anul-fiscal-2019-.pdf” title=”HCL nr 29 din 2019 privind aprobarea modificarii HCL nr 27 din 2018 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul fiscal 2019″]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
DISPOZIŢIA NR. 10/2022 Privind desemnarea persoanei responsabila de activitatea de solutionare a petitiilor la nivelul comunei Batrana,judetul Hunedoara
ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA PRIMAR DISPOZIŢIA NR. 10/2022 Privind desemnarea persoanei responsabila de activitatea de solutionare a petitiilor la nivelul comunei Batrana,judetul Hunedoara Primarul comunei Batrana,judetul Hunedoara; Analizând referatul de specialitate cu nr. 56/27.05.2022 emis de secretarul general al comunei prin care se propune desemnarea persoanei responsabila de activitatea de solutionare a petitiilor la nivelul comunei Batrana,judetul Hunedoara. In conformitate cu prevederile art.6 din OG nr.27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor , cu modificarile si completarile ulterioare. In temeiul prevederilor art. 155 alin. (1) lit. e) ,art.196 alin (1) lit b,art.197 alin (4) si (5), art.199 alin […]
REGISTRU PENTRU EVIDENTA PROIECTELOR DE HOTARARI ALE CL AL COMUNEI BATRANA PE ANUL 2022
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2022/06/Registru-proiecte-de-hotarari-2022.pdf” title=”Registru proiecte de hotarari 2022″]
Concurs de recrutare pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de – consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul compartimentului financiar-contabil in cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Batrana
JUDETUL HUNEDOARA PRIMARIA COMUNEI BATRANA ANUNŢ Primăria comunei Batrana, judetul Hunedoara, cu sediul în sat Batrana, nr.55, anunţă organizarea în data de 17 iunie 2022 ora 11:00, a concursului de recrutare pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de – consilier, clasa I, grad profesional debutant din cadrul compartimentului financiar-contabil in cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Batrana, judetul Hunedoara,pe perioada nedeterminata, cu normă întreagă, de 8 ore/zi, respectiv 40 ore/săptămână. Concursul consta in trei probe succesive: – Selectia dosarelor de inscriere; – Proba scrisa, care consta in redactarea unei lucrari; – Interviul , in cadrul careia se testeaza […]
DISPOZIŢIA NR. 8/ 2022. privind constituirea comisiei de solutionare a contestatiilor pentru concursul de recrutare pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de consilier ,clasa I,grad profesional debutant in cadrul compartimentului financiar contabil din aparatul de specialitate al primarului comunei Batrana, judetul Hunedoara
ROMANIA JUDETUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA PRIMAR DISPOZIŢIA NR. 8/ 2022. privind constituirea comisiei de solutionare a contestatiilor pentru concursul de recrutare pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de consilier ,clasa I,grad profesional debutant in cadrul compartimentului financiar contabil din aparatul de specialitate al primarului comunei Batrana, judetul Hunedoara PRIMARUL COMUNEI BATRANA, JUDETUL HUNEDOARA; Avand in vedere referatul cu nr.47/06.05.2022 al secretarului general al comunei prin care se propune emiterea dispozitiei privind constituirea comisiei de solutionare a contestatiilor pentru concursul de recrutare pentru ocuparea functiei publice de executie vacante de consilier ,clasa I,grad profesional debutant in cadrul compartimentului financiar contabil […]