Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.

ANUNȚ IMPORTANT în legătură cu acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței

INFORMATII UTILE
A. MĂSURI DE SPRIJIN CONFORM LEGII NR. 226/2021-CONSUMATORUL VULNERABIL

A1. AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI (sezonul rece)
Cui se adreseaza?
⦁ familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietățI sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure. Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

A2. SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE (lunar, tot anul)
Cui se adresează?
⦁ familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei /persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure.
⦁ tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței.
⦁ Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.

B. MĂSURĂ DE COMPENSARE CONFORM O.U.G. nr. 118/2021
PENTRU CONSUMUL DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE NATURALE (sezonul rece)
Cui se adresează?
⦁ consumatorului casnic care indeplinește anumite criterii de consum, după cum urmează: energia electrică pentru un consum cuprins între 150 kwh – 1.000 kwh și gaze naturale pentru un consum cuprins între 80m3-1000m3
Compensarea se acordă de către furnizor, direct pe factură, fără a fi necesară depunerea unei cereri.

CARE SUNT TIPURILE DE ENERGIE PENTRU CARE SE ACORDĂ MĂSURILE DE SPRIJIN?
⦁ termică în sistem centralizat
⦁ electrică
⦁ gaze naturale
⦁ combustibili solizi și/sau petrolieri

CARE SUNT CONDIȚIILE DE ACORDARE PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE?
⦁ numai pentru un singur sistem de încălzire
⦁ numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei
⦁ numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă)
⦁ numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul
⦁ numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)

CARE SUNT SUMELE DECONTATE SI PLAFOANELE DE VENITURI PRIVIND AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ?
Venit mediu lunar pe membru de familie sau persoana singură Suma decontată de AJPIS furnizorului (% din valoarea de referință prevăzută de lege, dar nu mai mult de valoarea totală a facturii)

  • Mai mic de 200 lei 100%
  • Intre 200,1 si 320 lei 90%
  • Intre 320,1 si 440 lei 80%
  • Intre 440,1 si 560 lei 70%
  • Intre 560,1 si 680,1 lei 60%
  • Intre 680,1 lei si 920 lei 50%
  • Intre 920, 1 si 1040 lei 40 %
  • Intre 1040,1 lei si 1160 lei 30%
  • Intre 1160,1 si 1280 lei 20%
  • Intre 1280,1 si 1386 lei –pe membru de familie 10%
  • Intre 1280,1 si 2053 lei pentru persoana singura 10%

Valoarea de referință în functie de sistemul de încălzire utilizat:

  • 250 lei/luna, pentru gaze natural;
  • 500 lei/luna, pentru energie electrică;
  • 320 lei/luna, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri

CARE SUNT SUMELE DECONTATE PRIVIND SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE ?
Sursa de energie utilizată Suma fixa acordată lunar (lei)
– Energie electrica 30 lei
– Gaze naturale 10 lei
– Energie termica 10 lei
– Combustibili solizi si/sau petrolieri 20 lei
EXCEPȚIE
Atunci când singura sursa de energie utilizată este cea electrică ⦁ lei (lunar)

De exemplu: Dacă o familie se încălzește cu energie termică, pentru prepararea hranei folosește gazele naturale, iar pentru iluminat folosește energie electrică, va beneficia de 10lei+10lei+30lei = 50 lei.
Ceea ce înseamnă că suplimentul se acordă cumulat, în funcție de sursele de energie utilizate.

CUM POT OBȚINE AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIRE/ SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE?
Prin completarea aceluiași formularului de cerere-declarație pe propria răspundere, similar celui utilizat anii anteriori.

UNDE GĂSESC FORMULARUL DE CERERE-DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE?
⦁ La sediul primăriei localității pe raza careia se află locuința
⦁ Pe pagina de Internet a primăriei localității pe raza careia se află locuința, a agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială/municipiului București, precum si a Ministerului Muncii si Protecției Sociale

CUM COMPLETEZ FORMULARUL?
În formular se vor menționa corect următoarele informații:
⦁ toți membrii familiei
⦁ toate veniturile realizate de membrii familiei în luna anterioară lunii depunerii cererii
⦁ toate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat, numărul de camere ale locuinței
⦁ sistemul de încălzire utilizat
⦁ toate datele referitoare la terenuri, animale și păsări din gospodărie*
*Se vor completa toate câmpurile astfel încât să cuprindă toate informațiile prevăzute în ANEXA 4 la H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat – LISTA BUNURILOR ce conduc la excluderea acordării ajutorului social

CINE MĂ POATE AJUTA SĂ COMPLETEZ FORMULARUL?
⦁ Asistentul social din cadrul primăriei
⦁ TEL.VERDE CONSUMATOR VULNERABIL: 0800.86.86.22

UNDE DEPUNE FORMULARUL?
La primăria pe raza căreia are locuința solicitantul, astfel:
⦁ personal
⦁ electronic
⦁ transmis prin poștă

Persoanele care vor utiliza formularul de cerere-declarație pe propria răspundere în format electronic de tip PDF inteligent, îl vor putea completa direct pe calculatorul personal, și ulterior:
⦁ îl pot lista, semna și apoi depune/transmite prin poștă către primărie;
⦁ îl pot semna electronic ori scana, după caz, și transmite electronic către primării

Conținutul prezentului material de informare reprezintă doar o sinteză din prevederile Legii nr.226/2021, respectiv OUG 118/2021.

LISTA BUNURILOR
Ce conduc la excluderea acordării ajutorului de încălzire conform Legii nr. 226/2021

BUNURI IMOBILE
Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti
Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă,

BUNURI MOBILE*) |
Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile.
Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani.
Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze. |
Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei”Delta Dunării” .
Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată .
Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale.
Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mechanic sau electric.
*) Aflateîn stare de funcţionare.

DEPOZITE BANCARE
Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii.

TERENURI/ANIMALE ŞI/SAU PĂSĂRI

Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respective suma de 2.500 euro pentru familie. |

NOTĂ:
Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate conduce la excluderea ajutorului de încălzire. Conform Legiinr. 226/2021 priovind stabilirea măsurilor de protecție social pentru consumatorul vulnerabil de energie.

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2021/10/Formular-de-cerere-declaratie-pe-propria-raspundere.pdf” title=”Formular de cerere-declarație pe propria răspundere”]

Descarcă aici formularul de cerere

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2021/10/ENERGIE_PLIANT_4_FOLD_OCTOMBRIE_v3-2.pdf” title=”ENERGIE_PLIANT_4_FOLD_OCTOMBRIE_v3 (2)”]

HOTARAREA nr. 35 /2021 Privind aprobarea Cererii de finanţare şi a Devizului general estimativ pentru obiectivul “ MODERNIZARE DRUM DE INTERES LOCAL DOBRISOARA,COMUNA BĂTRÂNA, JUDETUL HUNEDOARA,,

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL AL
COMUNEI BATRANA

HOTARAREA nr. 35 /2021
Privind aprobarea Cererii de finanţare şi a Devizului general estimativ pentru obiectivul “ MODERNIZARE DRUM DE INTERES LOCAL DOBRISOARA,COMUNA BĂTRÂNA ,JUDETUL HUNEDOARA,,

Consiliul local al comunei Batrana, judeţul Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară de indata din data de 07 octombrie 2021
Avand in vedere referatul de aprobare al primarului comunei Batrana,dl Herciu Radu , nr.96/07.10.2021 cu privire la aprobarea Cererii de finanţare şi a Devizului general estimativ pentru obiectivul “ MODERNIZARE DRUM DE INTERES LOCAL DOBRISOARA COMUNA BĂTRÂNA ,JUDETUL HUNEDOARA,,
Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.35/07.10.2021 cu privire la aprobarea Cererii de finanţare şi a Devizului general estimativ pentru obiectivul “ MODERNIZARE DRUM DE INTERES LOCAL DOBRISOARA COMUNA BĂTRÂNA ,JUDETUL HUNEDOARA,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu
Avand in vedere raportul de specialitate cu nr.97/07.10.2021 al secretarului general al comunei Batrana precum si avizul favorabil cu nr.14/07.10.2021 al comisiei de specialitate Juridica din cadrul Consiliului Local
Ținând cont de prevederile :
-OUG nr.95/2021pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”, cu modificările și completările ulterioare;
– Ordin nr. 1333/2021 al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea in aplicare a prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții ,,Anghel Saligny,, pentru categoriile de investitii prevazute la art.4 alin.(1) lit.a)-d) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.95/2021.
– Ordinul nr.1321 al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației , pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) – c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”:
– Art. 44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
– Art.3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul dispozitiilor art.129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d), ale art.139 alin.(1) si alin.(3) lit.e) ,ale art.196 alin.(1) lit.a), art.197 alin (1) si alin (2) ,art.198 alin (1) si alin (2) precum si art.243 alin (1) lit a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE :

Art.1.Se aprobă Cererea de finanțare pentru obiectivul de investiții“ MODERNIZARE DRUM DE INTERES LOCAL DOBRISOARA COMUNA BĂTRÂNA ,JUDETUL HUNEDOARA,, în cadrul Programului National de Investiții ,,Anghel Saligny,, conform Anexei nr.1, la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă Devizul general estimativ pentru obiectivul de investiții“ MODERNIZARE DRUM DE INTERES LOCAL DOBRISOARA COMUNA BĂTRÂNA ,JUDETUL HUNEDOARA,, în cadrul Programului National de Investiții ,,Anghel Saligny,,conform Anexei nr.2, la prezenta hotărâre.
Art.3. Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește Primarul Comunei Batrana, prin compartimentele de specialitate.
Art.5.Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea 554/2004, privind contenciosul administrativ. cu modificările și completările ulterioare..
Art.6.Prezenta hotărâre se comunică: Institutiei Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului comunei Batrana, Compartimentului Financiar – Contabil, Ministerului Dezvoltarii Lucrarilor Publice si Administratiei,Instituţiilor şi persoanelor interesate, la solicitarea acestora si se va aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul și pe pagina de internet a primăriei.

Batrana la 07 octombrie 2021

PRESEDINTE DE SEDINTA
CONTRASEMNEAZA
Paveloni Gheorghe

SECRETAR GENERAL AL COMUNEI
Barb Camelia Cosmina

Nr. de consilieri prezenti: 6 din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit ee)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:6
Voturi impotriva:0
Abtineri:0

Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor

* Mai jos afișăm sub formă de listă (plus un sumar), numai documentele care necesită dezbatere publică. Pentru a citi documentele în întregime, dați clic pe titlul fiecăruia. Este posibil ca pentru unele dintre ele cetățenii să nu aibă nicio sugestie sau opinie.
Proiectele hotărârilor Consiliului Local

Proiecte de dispoziţii ale autorităţii executive (Primăria comunei)

Dezbatere publică a problemelor care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale

Subiectul propus dezbaterii publice:

DISPOZITIA nr.13/2022 privind numirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari”

ROMANIA
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
PRIMAR

DISPOZITIA nr.13/2022
privind numirea comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari”

Primarul comunei Batrana ,judetul Hunedoara;
Avand in vedere referatul intocmit de catre secretarul general al comunei inregistrat sub numarul 69/28.06.2022 privind necesitatea numirii comisiei de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari”
In conformitate cu prevederile CAP II ale HG 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind receptia lucrarilor,cu modificarile si completarile ulterioare.
Tinand cont de prevederile Legii nr.98/2016 privind achizitiile publice si de ale HG nr.395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica/acordului-cadru din Legea nr.98/2016,privind achizitiile publice.
In temeiul prevederilor art. 155 alin. 1 lit a si alin 2 lit c, art.196 alin 1 lit b,art. Alin 4 si alin 5 ,art.199 alin 1 si alin 2 precum si art.243 alin 1 lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrative,cu modificarile si completarile ulterioare;

DISPUNE:

Art.1. Se numeste comisia de receptie la terminarea lucrarilor pentru obiectivele de investitii ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-pietruiri ”si ”Reparatii drumuri in comuna Batrana-asfaltari” in urmatoarea componenta:

Presedinte : Pascotesc Ciprian Sergiu , viceprimar;
Membrii : Barb Camelia Cosmina, secretar general al comunei;
Costa Gheorghe,casier;
Paveloni Gheorghe, consilier local;
Dobra Marius Florin,referent
Art.2. Comisia nominalizata la art.1 va respecta prevederile legale stabilite prin HG 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind receptia lucrarilor,cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.3.Prezenta dispozitie poate fi atacata la instanta,in conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004,cu modificarile si completarile ulterioare.
Art.4. Prezenta dispozitie se comunica :Primarului comunei Batrana,Institutiei Prefectului Judetul Hunedoara si persoanelor nominalizate la art.1 sub semnatura de primire si se aduce la cunostiinta publica prin afisare la sediul primariei.

Batrana la 06 iulie 2022
Primar,
Herciu Radu

Contrasemneaza ,
Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina

[gwolle_gb]
Minutele și procesele verbale de ședință ale Consiliului Local (în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică).

HCL nr 31 din 2019

HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al comunei Bătrâna, jud.Hunedoara, în anul 2019 [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2019/11/HCL-nr-31-din-2019-privind-aprobarea-valorificarii-masei-lemnoase-din-fondul-forestier-al-om-Batranajud.Hunedoarain-anul-2019-.pdf” title=”HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al om Batrana,jud.Hunedoara,in anul 2019″]

Citește mai mult
Publicații de căsătorie

Anunțuri publice (anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)

HCL nr 31 din 2019

HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al comunei Bătrâna, jud.Hunedoara, în anul 2019 [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2019/11/HCL-nr-31-din-2019-privind-aprobarea-valorificarii-masei-lemnoase-din-fondul-forestier-al-om-Batranajud.Hunedoarain-anul-2019-.pdf” title=”HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al om Batrana,jud.Hunedoara,in anul 2019″]

Citește mai mult
Declarații de avere și de interese

Dispoziția de primar nr.4/2021

D I S P O Z I T I A Nr. 4 / 2021 privind actualizarea comisiei comunale pentru recensământul populatiei si locuintelor din Romania in anul 2021 , la nivelul comunei Bătrana, judetul Hunedoara Deschide documentul aici

Citește mai mult

Dispoziția de primar nr.3/2021

D I S P O Z I T I A Nr. 3 / 2021 privind actualizarea comisiei comunale pentru Recensământul General Agricol din Romania runda 2020 , la nivelul comunei Bătrana, judetul Hunedoara Deschide documentul aici

Citește mai mult
Transparența veniturilor salariale

Rapoarte și studii

HCL nr 31 din 2019

HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al comunei Bătrâna, jud.Hunedoara, în anul 2019 [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2019/11/HCL-nr-31-din-2019-privind-aprobarea-valorificarii-masei-lemnoase-din-fondul-forestier-al-om-Batranajud.Hunedoarain-anul-2019-.pdf” title=”HCL nr 31 din 2019 privind aprobarea valorificarii masei lemnoase din fondul forestier al om Batrana,jud.Hunedoara,in anul 2019″]

Citește mai mult
Toate documentele de interes public