Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.

D I S P O Z I Ţ I A nr. 1 / 2022 privind stabilirea indemnizaţiei lunare ale persoanelor adulte cu handicap grav din comuna Batrana incepand cu luna ianuarie 2022

R O M A N I A
JUDETUL HUNEDOARA
COMUNA BATRANA
PRIMAR

D I S P O Z I Ţ I A nr. 1 / 2022

privind stabilirea indemnizaţiei lunare ale persoanelor adulte cu handicap grav din comuna Batrana incepand cu luna ianuarie 2022

Primarul Comunei Batrana,judetul Hunedoara;
Avand in vedere referatul cu nr. 7/11.01.2022 intocmit de compartimentul de asistenta sociala al comunei Batrana prin care se propune emiterea unei dispozitii privind stabilirea indemnizaţiei lunare ale persoanelor adulte cu handicap grav din comuna Batrana incepand cu luna ianuarie 2022
In conformitate cu prevederile art.38 alin 4 din Legea cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice nr.153/2017,cu modificarile si completarile ulterioare.
Avand in vedere art 34 alin 1 din OUG nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal – bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.
Tinand cont de prevederile OUG nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare,prorogarea unor termene ,precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si de ale HG nr.1071/2021 pentru stabilirea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata
În conformitate cu prevederile art. 155, alin. (1), lit. c) si lit. d), coroborat cu alin (4) lit.a a) si alin. (5), lit. e) , art. 196, alin. (1) lit.b) ,art.197 alin (4) si (5) ,art.199 alin (1) si (2) precum si art. 243, alin (1), lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

D I S P U N E:

ART. 1 – Incepand cu luna ianuarie 2022 , se stabilește cuantumul indemnizatiei lunare pentru persoanele adulte cu handicap grav din comuna Batrana ,in cuantum egal cu salariul net al asistentului personal gradatia 0,conform anexei care face parte integranta din prezenta dispozitie.
ART. 2. – Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea unor drepturi care se acordă in conditiile legii ,este de competenţa ordonatorilor de credite. Contestaţia poate fi depusă în termen de 15 zile lucratoare de la data luarii la cunostinta a actului administrativ de stabilire,modificare ori comunicare a refuzului de acordare a drepturilor in cauza, la sediul ordonatorului de credite. Ordonatorii de credite soluţionează contestaţiile în termen de 10 zile lucratoare.Împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei.
ART. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei dispozitii se încredintează Compartimentul financiar contabil din aparatul de specialitate al Primarului comunei Batrana;
ART. 4. Prezenta dispozitie se comunică: Institutiei Prefectului- judetul Hunedoara, Compartimentului financiar contabil ,beneficiarilor și se aduce la cunostiita publica prin afisare la sediul primariei.

Batrana la 12 ianuarie 2022

PRIMAR,
Herciu Radu

CONTRASEMNEAZA, SECRETAR GENERAL AL COMUNEI
Barb Camelia Cosmina

Anexa la Dispozitia
Nr.1/2022

ANEXA
Cu persoanele care beneficiaza de indemnizatia lunara pentru persoana cu handicap grav incepand cu luna ianuarie 2022

Nr.

Crt.

Numele si prenumele persoanei cu handicap care beneficiaza de indemnizatie

Cuantum indemnizatie lunara

-lei-

1

BALINT SABINA

1524

2

COSTA VERONICA

1524

3

COSTA SOLOMIE

1524

4

COSTA MOISE

1524

5

PASCOTESC MARIA

IMPORTANT: Formularul digital de intare în România

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMUNICAT

Începând cu 20 decembrie 2021, persoanele care intră în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat astăzi de Guvernul României.

Ce este formularul digital de intrare în România?
Formularul este un document pe care sunt prezentate țările și zonele în care o persoană a călătorit, înainte de a intra în România.
Formularul este necesar pentru protejarea sănătății noastre și a celor din jurul nostru, pentru că eficientizează anchetele epidemiologice și măsurile sanitare în sprijinul populației.
Pe baza datelor din formular, direcțiile de sănătate publică vor putea identifica și lua legătura mai ușor cu persoanele care au intrat în contact, în timpul călătoriei, cu un cetățean infectat cu virusul SARS-CoV-2.

Ce informații conține formularul digital de intrare în România?
• Numele și prenumele, datele de identificare și de contact;
• Țara, regiunea și localitatea de unde călătorește spre România, inclusiv cele tranzitate;
• Localitatea și adresa de destinație în România;
• Mijlocul de transport cu care călătorește spre România;
• Data intrării în România;
• Datele minorilor însoțitori, dacă este cazul.

Cine trebuie să completeze formularul digital de intrare în România?
Formularul se completează de toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.
Unde pot accesa formularul digital de intrare în România?
Formularul digital poate fi generat electronic prin intermediul platformei https://plf.gov.ro, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicații Speciale pe baza cerințelor operaționale ale Ministerului Sănătății.
Pentru eliberarea formularului este necesară autentificarea cu o adresă de e-mail, unde utilizatorul primește un link de acces. Ulterior, se completează câmpurile cu datele solicitate. Pașii sunt similari cu cei pentru generarea certificatului digital UE COVID.
Platforma https://plf.gov.ro va putea fi accesată de orice persoană, începând cu data de 20 decembrie 2021.

Când trebuie să completez formularul?
Formularul se completează individual cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator.

Cum se verifică formularul?
La verificarea cărții de identitate/pașaportului în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.
Acesta nu trebuie tipărit.

  • Cine are acces la datele personale completate în formular?
  • Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
  • Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.
  • STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în țară.

Întrebări și răspunsuri referitoare la Formularul digital de intrare în România (PLF)

Cine completează Formularul digital de intrare în România?
Formularul se completează de către toate persoanele care intră în România și călătoresc cu avionul, trenul, mijloace de transport rutiere sau navale.

Când completez formularul?
Formularul se completează cu maximum 24 de ore înainte de a intra în România sau în termen de 24 de ore de la trecerea frontierei. Acesta poate fi completat electronic de pe telefonul mobil, tabletă sau calculator și nu trebuie tipărit.

Ce se întâmplă cu cetățenii care vor veni fără plf?
Persoanele care se prezintă la punctele de trecere a frontierei fără formular vor avea obligativitatea de a-l completa într-un termen de 24 de ore. Necompletarea Formularului digital de intrare în România se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Cine verifică plf-ul în punctele de frontieră?
La intrarea în țară, după verificarea cărții de identitate/pașaportului, în sistemul informatic al Poliției de Frontieră va fi afișat dacă persoana a completat formularul.

Dacă sunt persoane din aceeași familie care călătoresc împreună, completează toți formularul?
În cazul în care membrii unei familii călătoresc împreună, formularul poate fi completat de un singur membru adult pentru toți membrii familiei.

Minorii completează formularul?
Pentru minorii care intră pe teritoriul României, obligația de a completa formularul revine părinților, tutorelui sau reprezentatului legal.

Ce date introduc în formular?
CNP și celelalte date de călătorie pentru cetățenii care călătoresc cu carte de identitate românească.
Datele din pașaport sau din cartea de identitate, pentru persoanele care nu călătoresc în baza cărții de identitate românești.
Informațiile referitoare la mijloacele de transport sunt cele de pe biletele de călătorie.

Trebuie să introduc toate țările prin care am trecut?
În formular se introduc datele despre țara în care am călătorit, dar și cele ale țărilor pe care le-am tranzitat în ultimele 14 zile. Declararea unor date false în Formularul digital de intrare în România intră sub incidența prevederile Codului Penal și se pedepsește conform legii.

Dacă am greșit, pot edita formularul?
Odată salvat, formularul nu mai poate fi modificat. Dacă doriți să actualizați informațiile din formular, puteți să îl completați încă o dată și să salvați.
Toate formularele pe care le-ați completat la intrarea în țara noastră pot fi vizualizate în meniul „Listă formulare” din aplicație.

Ce se întâmplă cu formularele după completare?
Formularul ajută personalul medical să realizeze anchetele epidemiologice și să asigure măsurile sanitare în sprijinul populației.

Unde se stochează datele din formular?
Toate formularele se stochează în infrastructura de comunicații a statului român. Datele sunt protejate fizic și juridic și nu sunt transmise către terțe persoane.

Cine are acces la datele personale completate în formular?
Datele completate în formular sunt accesate doar de angajații autorizați ai direcțiilor de sănătate publică și pot fi folosite strict cu scopul desfășurării anchetelor epidemiologice.
STS asigură măsurile specifice de securitate cibernetică ale sistemului informatic de eliberare a formularului digital de intrare în România.

Dacă nu am adresă de e-mail cum completez formularul?
Persoanele care nu dețin o adresă de e-mail se pot adresa aparținătorilor sau unor persoane apropiate de încredere, pentru a completa formularul cu datele personale.

Contact:
Biroul de presă al Guvernului presa@gov.ro
Telefon: +40741252555
Website: http://www.gov.ro/, Facebook: https://www.facebook.com/guv.ro

formularul_digital

formularul_digital

Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor

* Mai jos afișăm sub formă de listă (plus un sumar), numai documentele care necesită dezbatere publică. Pentru a citi documentele în întregime, dați clic pe titlul fiecăruia. Este posibil ca pentru unele dintre ele cetățenii să nu aibă nicio sugestie sau opinie.
Proiectele hotărârilor Consiliului Local

Proiecte de dispoziţii ale autorităţii executive (Primăria comunei)

Dezbatere publică a problemelor care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale

Subiectul propus dezbaterii publice:

HOTĂRÂREA Nr. 31/2022 privind modificarea componentei comisiei de specialitate a Consiliului Local Batrana-Comisia nr.1

ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL BATRANA

HOTĂRÂREA Nr. 31/2022
privind modificarea componentei comisiei de specialitate a Consiliului Local Batrana-Comisia nr.1 pentru programe de dezvoltare economico-sociala, buget, finante,administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarie comunala, protectia mediului, servicii si comert

Consiliul local al comunei Batrana, judeţul Hunedoara;
Având în vedere referatul de aprobare a primarului comunei Batrana,dl Herciu Radu,cu nr.74/11.07.2022 din care reiese necesitatea adoptarii proiectului de hotarare privind modificarea componentei comisiei de specialitate a Consiliului Local Batrana-Comisia nr.1 pentru programe de dezvoltare economico-sociala, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei , agricultura, gospodarie comunala ,protectia mediului,servicii si comert.
Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.31/11.07.2022 privind modificarea componentei comisiei de specialitate a Consiliului Local Batrana-Comisia nr.1 pentru programe de dezvoltare economico-sociala, buget, finante, administrarea domeniului public si privat al comunei, agricultura, gospodarie comunala , protectia mediului, servicii si comert ,initiat de primarul comunei Batrana, dl Herciu Radu.
Analizand raportul de specialitate cu nr.77/15.07.2022 intocmit de catre secretarul general al comunei precum si avizul favorabil cu nr.33/29.07.2022 al comisiei de specialitate Juridica din cadrul Consiliului Local.
Tinand cont de prevederile HCL nr.26/2020 organizarea comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate.
Avand in vedere HCL nr.22/2022 a Consiliului Local Batrana privind constatarea incetarii de drept,prin deces ,a mandatului de consilier local al domnului Costa Radu precum si vacantarea locului de consilier local in cadrul Consiliului Local al comunei Batrana .
Tinand cont de Incheierea Civila nr.2277/CC/2022 a Judecatoriei Deva prin care se valideaza mandatul de consilier local pentru doamna Costa Nica,membru al Partidului National Liberal,aflata pe lista de consilieri locali supleanti.
Avand in vedere depunerea juramantului de catre doamna Costa Nica in fata Consiliului Local al comunei Batrana.
În temeiul prevederilor art.124-126, art. 129, alin. 1 , art.139 alin 1,art. 196 alin 1 lit a , art.197 alin 4 si 5, art.199 alin 1 si 2 precum si art.243 alin 1 lit a din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare

HOTĂRĂŞTE

Art. 1 Se aproba modificarea componentei comisiei de specialitate a Consiliului Local Batrana-Comisia nr.1 pentru programe de dezvoltare economico-sociala,buget,finante,administrarea domeniului public si privat al comunei,agricultura,gospodarie comunala ,protectia mediului,servicii si comert,dupa cum urmeaza:

1.Costa Nica -presedinte
2.Pascotesc Ciprian Sergiu -secretar
3.Robanescu Mihai -membru

Art. 2 Prezenta hotărâre poate fi contestată la instanta potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului comunei Batrana: Instituţiei Prefectului – judeţul Hunedoara, Primarului comunei Batrana si se aduce la cunostinta publica prin afisare la sediul primariei comunei Batrana.

Batrana la 29 iulie 2022

Preşedinte de şedinţă,
Pascotesc Viorel

Contrasemnează,
Secretar general al comunei,
Barb Camelia Cosmina

Nr. de consilieri prezenti: 7 din totalul de 9 aflati in functie
Cvorum necesar pentru adoptare:majoritate absoluta,art.5 lit cc)-5voturi
Adoptata prin vot deschis
Voturi pentru:7
Voturi impotriva:0
Abtineri:0

[gwolle_gb]
Minutele și procesele verbale de ședință ale Consiliului Local (în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică).

Dispozitia nr 7 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Costa Gheorghe, casier in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-7-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-lui-Costa-Gheorghecasier-in-cadrul-aparatului-de-spec-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 7 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Costa Gheorghe,casier in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana”]

Citește mai mult

Dispozitia nr 6 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Dobra Marius Florin,referent superior in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-6-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-lui-Dobra-Marius-Florinreferent-superior-in-cadrul-aparatului-de-spec-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 6 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Dobra Marius Florin,referent superior in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana”]

Citește mai mult

Dispozitia nr 5 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Pascotesc Cirprian Sergiu,cons asistent in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-5-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-lui-Pascotesc-Cirprian-Sergiucons-asistent-in-cadrul-aparatului-de-spec-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 5 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Pascotesc Cirprian Sergiu,cons asistent in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana”]

Citește mai mult

Dispozitia nr 4 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ianuarie 2020 al d-nei Barb Camelia Cosmina, secretarul general al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-4-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-nei-Barb-Camelia-Cosminasecretarul-general-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 4 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-nei Barb Camelia Cosmina,secretarul general al comunei Batrana”]

Citește mai mult
Publicații de căsătorie

Anunțuri publice (anunțuri imobiliare, somații publice, posturi vacante, documente care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică)

Declarații de avere și de interese

D I S P O Z I T I A Nr . 13/2021 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Bătrâna pentru data de 30 martie 2021 ora 11:00

R O M A N I A JUDETUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA PRIMAR D I S P O Z I T I A Nr . 13/2021 privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Bătrâna pentru data de 30 martie 2021 ora 11:00 Primarul comunei Bătrana, Judeţul Hunedoara; Avand in vedere referatul cu nr.34/23.03.2021 emis de compartimentul financiar contabil-juridic din care rezulta necesitatea emiterii dispozitiei privind convocarea în şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Bătrana pentru data de 30 martie 2021 ora 11 care va avea loc în sala de şedinte a Consiliului Local Bătrana ,cu participarea fizica […]

Citește mai mult

D I S P O Z I T I A Nr. 11 /2021

D I S P O Z I T I A Nr. 11 /2021 Privind reactualizarea Unitatii Locale de Sprijin pentru prevenirea si combaterea bolilor transmisibile ale animalelor si a zoonozelor la nivelul comunei Batrâna, judetul Hunedoara [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2021/03/DP-11-din-26-feb-2021-privind-reactualizarea-Unitatii-Locala-de-Sprijin.pdf” title=”DP 11 din 26 feb 2021 privind reactualizarea Unitatii Locala de Sprijin”]

Citește mai mult
Transparența veniturilor salariale

Rapoarte și studii

Dispozitia nr 7 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Costa Gheorghe, casier in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-7-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-lui-Costa-Gheorghecasier-in-cadrul-aparatului-de-spec-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 7 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Costa Gheorghe,casier in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana”]

Citește mai mult

Dispozitia nr 6 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Dobra Marius Florin,referent superior in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-6-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-lui-Dobra-Marius-Florinreferent-superior-in-cadrul-aparatului-de-spec-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 6 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Dobra Marius Florin,referent superior in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana”]

Citește mai mult

Dispozitia nr 5 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Pascotesc Cirprian Sergiu,cons asistent in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-5-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-lui-Pascotesc-Cirprian-Sergiucons-asistent-in-cadrul-aparatului-de-spec-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 5 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-lui Pascotesc Cirprian Sergiu,cons asistent in cadrul aparatului de spec al comunei Batrana”]

Citește mai mult

Dispozitia nr 4 din 2020 privind constatarea stabilirii salariului de baza incepand cu luna ianuarie 2020 al d-nei Barb Camelia Cosmina, secretarul general al comunei Batrana

[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-4-din-2020-privind-constatarea-stabilirii-sal-de-baza-incepand-cu-luna-ian-2020-al-d-nei-Barb-Camelia-Cosminasecretarul-general-al-comunei-Batrana.pdf” title=”Dispozitia nr 4 din 2020 privind constatarea stabilirii sal de baza incepand cu luna ian 2020 al d-nei Barb Camelia Cosmina,secretarul general al comunei Batrana”]

Citește mai mult
Toate documentele de interes public