ALTE DOCUMENTE PUBLICE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Proiecte de dispoziţii ale autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Subiectul propus dezbaterii publice:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
H O T A R A R E A Nr. 39/2021 privind aprobarea rectificarii bugetului local de venituri si cheltuieli al comunei Bătrana pe anul 2021
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2021/11/HCL-39-din-28-oct-2021.pdf” title=”HCL 39 din 28 oct 2021″]
H O T A R A R E A Nr. 38/2021 privind modificarea HCL nr.32/2021 privind aprobarea obligatiilor, responsabilitătilor și sancțiunilor pentru faptele săvârșite de instituții publice, agenți economici și cetățeni în domeniul bunei gospodăriri a comunei Batrana
ROMANIA JUDETUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂTRANA H O T A R A R E A Nr. 38/2021 privind modificarea HCL nr.32/2021 privind aprobarea obligatiilor, responsabilitătilor și sancțiunilor pentru faptele săvârșite de instituții publice, agenți economici și cetățeni în domeniul bunei gospodăriri a comunei Batrana Consiliul Local al comunei Batrana; Analizand referatul de aprobare a primarului comunei Batrana, cu nr.100/12.10.2021 la proiectul de hotărâre privind modificarea HCL nr.32/2021 privind aprobarea obligatiilor, responsabilitătilor și sancțiunilor pentru faptele săvârșite de instituții publice, agenți economici și cetățeni în domeniul bunei gospodăriri a comunei Batrana,intocmit de primarul comunei, d-l Herciu Radu. Tinand cont […]
H O T A R A R E A Nr. 37 /2021 Privind reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta de categoria I in subordinea Consiliului Local al comunei Batrana
ROMANIA JUDETUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂTRÂNA H O T A R A R E A Nr. 37 /2021 Privind reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta de categoria I in subordinea Consiliului Local al comunei Batrana Avand in vedere referatul de aprobare cu nr.99/11.10.2021 al primarului comunei Batrana prin care se propune reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta de categoria I in subordinea Consiliului Local al comunei Batrana prin inlocuirea unor membrii; Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.37/11.10.2021 privind reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta de categoria I in subordinea Consiliului Local al comunei […]
H O T A R A R E A Nr. 36/2021 privind aprobarea execuţiei bugetare pe trimestrul III- 2021 a bugetului local al comunei Bătrana
ROMANIA JUDETUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂTRANA H O T A R A R E A Nr. 36/2021 privind aprobarea execuţiei bugetare pe trimestrul III- 2021 a bugetului local al comunei Bătrana Consiliul local al comunei BĂTRANA judeţul Hunedoara Analizând referatul de aprobare cu nr.98/08.10.2021 a primarului comunei Bătrana,dl Herciu Radu, cu privire la aprobarea execuţiei bugetare pe trimestrul III- 2021 a bugetului local al comunei Bătrana; Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.36/08.10.2021 cu privire la aprobarea execuţiei bugetare pe trimestrul III- 2021 a bugetului local al comunei Bătrana,initiat de primarul comunei Batrana,dl Herciu Radu. Avand in […]