ALTE DOCUMENTE PUBLICE
– Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative, precum obiecţiile cu privire la legalitate.
– Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la:
a) Proiectele hotărârilor Consiliului Local;
b) Proiecte de dispoziţii ale autorităţii executive, numai în cazul celor cu caracter normativ;
c) Probleme de interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei publice locale;
d) Proiecte de hotărâre ale Consiliului Local cu caracter normativ;
e) Minute ale ședințelor Consiliului Local în care se consemnează, în rezumat, punctele de vedere exprimate de participanţi la o şedinţă publică;
f) Procese-verbale ale şedinţelor Consiliului Local;
g) Publicaţii de căsătorie;
h) Documente neprevăzute la lit. a) – g) şi care, potrivit legii, fac obiectul aducerii la cunoştinţă publică;
i) Alte documente neprevăzute la lit. a) – h) a căror aducere la cunoştinţă publică se apreciază ca fiind oportună şi necesară.
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna / contrasemna / aviza actele administrative, precum și obiecţiile cu privire la legalitate.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
Subiectul propus dezbaterii publice:
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HCL nr. 8 din 2020 privind reactualizarea Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor al comunei Batrana
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/04/HCL-8-din-2020-privind-reactualizarea-PAAR-al-comunei-Batrana.pdf” title=”HCL nr. 8 din 2020 privind reactualizarea Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor al comunei Batrana”]
Dispoziția de primar 13 din 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a CL Batrana pentru data de 27 aprilie 2020 ora 11
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/06/DP-13-din-2020-privind-convocarea-in-sedinta-ordinara-a-CL-Batrana-pentru-data-de-27-aprilie-2020-ora-11.pdf” title=”DP 13 din 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a CL Batrana pentru data de 27 aprilie 2020 ora 11″]
Dispozitia nr 11 din 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a CL Batrana pentru data de 24 feb 2020 ora 12
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Dispozitia-nr-11-din-2020-privind-convocarea-in-sedinta-ordinara-a-CL-Batrana-pentru-data-de-24-feb-2020-ora-12.pdf” title=”Dispozitia nr 11 din 2020 privind convocarea in sedinta ordinara a CL Batrana pentru data de 24 feb 2020 ora 12″]
HCL nr 1 din 2020 privind aprobarea Regulamentului pentru inregistrarea,evidenta si radierea vehiculelor pentru care exista obligativitatea inregistrarii
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/Anexa-nr-1-la-HCL-nr-1-din-2020-regulament.pdf” title=”Anexa nr 1 la HCL nr 1 din 2020 regulament”] [pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2020/02/HCL-nr-1-din-2020-privind-aprobarea-Regulamentului-pentru-inregistrareaevidenta-si-radierea-vehiculelor-pentru-care-exista-obligativitatea-inregistrarii.pdf” title=”HCL nr 1 din 2020 privind aprobarea Regulamentului pentru inregistrarea,evidenta si radierea vehiculelor pentru care exista obligativitatea inregistrarii”]
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
It seems we can’t find what you’re looking for. Perhaps searching can help.
HOTĂRÂREA Nr.25/2022 Privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. Comuna Batrana să aprobe în Adunarea Generală a ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,, SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA
ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr.25/2022 Privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. Comuna Batrana să aprobe în Adunarea Generală a ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ ,, SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA modificarea Procedurii pentru facturarea utilizatorilor și a modului de facturare a cantităților transportate la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – C.M.I.D BÂRCEA MARE Consiliul Local al comunei Batrana întrunit în şedinţa ordinară din data de 20 iunie 2022 Analizând Referatul de aprobare nr.59/02.06.2022 al primarului comunei Batrana,dl Herciu Radu din care reiese necesitatea aprobarii proiectului de hotarare privind acordarea unui mandat special […]
HOTĂRÂREA Nr.24/2022 Pentru aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii având ca obiect: Lot 1 -„Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad” Lot 2 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg” Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru”
ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr.24/2022 Pentru aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii având ca obiect: Lot 1 -„Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 1 Brad” Lot 2 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 2 Hațeg” Lot 3 – „Prestarea serviciului de salubrizare în zona de colectare 3 Centru” Consiliul Local al comunei Batrana ,întrunit în şedinţa ordinară din data de 20 iunie 2022 Avand in vedere referatul de aprobare al primarului nr.54/18.05.2022 prin care se propune aprobarea Documentației de atribuire a contractelor de achiziție de servicii având […]
H O T A R A R E A Nr. 23/ 2022 privind aprobarea actualizarii Programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana ,judeţul Hunedoara pentru anul 2022
R O M A N I A JUDETUL HUNEDOARA COMUNA BATRANA CONSILIUL LOCAL H O T A R A R E A Nr. 23/ 2022 privind aprobarea actualizarii Programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana ,judeţul Hunedoara pentru anul 2022 Consiliul Local al comunei BATRANA ,Judeţul Hunedoara Având în vedere referatul de aprobare a primarului comunei Bătrana cu nr.53/16.05.2022 prin care se propune aprobarea actualizarii programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana,judetul Hunedoara pentru anul 2022. Tinand cont de proiectul de hotarare cu nr.23/16.05.2022 privind aprobarea actualizarii Programului anual de achiziţii publice al comunei Bătrana ,judeţul Hunedoara pentru […]
REGISTRU Privind înregistrarea refuzurilor de a semna/ contrasemna/ aviza actele administrative
[pdf-embedder url=”https://primaria-batrina.ro/wp-content/uploads/2022/06/Registru-refuzuri.pdf” title=”Registru refuzuri”]